Preşedintele Traian Băsescu a declarat că dacă în Constituţia modificată nu se va respecta rezultatul referendumului din 2009 privind Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi, atunci va cere românilor să nu meargă la referendumul de validare.
"Dacă nu se respectă, eu voi fi unul dintre cei care îi vor îndemna pe români să nu se ducă la vot", a afirmat Băsescu.
El a spus că altfel ar însemna ca personal să se dezică de referendumul din 2009 pe care el l-a iniţiat şi a adăugat că oricum nu crede că românii vor accepta să voteze o lege fundamentală fără Parlament unicameral cu 300 de parlamentari.
Băsescu a argumentat şi că modificarea Constituţiei trebuie să fie făcută din motive corespunzătoare, nefiind "justificată" o revizuire "doar pentru ca la Consiliul European să meargă premierul" şi să nu mai meargă preşedintele sau pentru a se introduce şi regiunea ca unitate administrativă.
Preşedintele a spus şi că nu crede că legea privind modificarea Constituţiei va trece de Curtea Constituţională fără aplicarea referendumului din 2009, deoarece Curtea va trebui să ţină cont de articolul 2 şi articolul 95 din actuala Lege fundamentală, potrivit cărora voinţa poporului este suverană, iar respectarea rezultatelor referendumului este obligatorie.