Klaus Iohannis, a convocat prima şedinţă CSAT în calitate de preşededinte al României, pentru marţi. Conform comunicatului oficial remis de Administraţia Prezidenţială, şedinţa va avea loc la ora 15:00.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului sunt incluse tematici referitoare la starea de securitate din Ucraina. Implicaţii pentru România, stadiul proceselor de asociere politică şi economică cu Uniunea Europeană şi de integrare euroatlantică a statelor din Balcanii de Vest, stadiul îndeplinirii Programului multianual de restabilire a capacităţii de luptă a Armatei României, proiectul de lege privind planificarea apărării, concluziile rezultate în urma desfăşurării exerciţiilor şi antrenamentelor de mobilizare, în anul 2014, pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare.
Realizatorul emisiunii "Punctul de întâlnire", Radu Tudor, a explicat că este o şedinţă importantă, cu doi noi membri importanţi.
"Trebuie menţionat că sunt două persoane importante noi în CSAT şi prima şedinţă pe care o conduce Iohannis de la câştigarea alegerilor prezidenţiale. Prima persoană foarte importantă, şeful Statului Major General, generalul locotenent Nicolae Ciucă, şi probabil a doua persoană importantă este noul director al SRI, Eduard Hellvig. Sunt premise ca Iohannis, mâine, să fie vioara întâi în şedinţa CSAT."
Radu Tudor şi-a exprimat speranţa că preşedintele va lua în considerare şi scrisoarea pe care i-a trimis-o, în care solicită scoterea din Strategia Naţională de Apărare a ideii că mass-media ar reprezenta o ameninţare la adresa securităţii, pasaj introdus în timpul mandatului lui Traian Băsescu.
"Eu sper să nu fi uitat şi de scrisoarea pe care am trimis-o, prin care i-am cerut să modifice un articol din Strategia Naţională de Apărare a României, adoptată în 2010 de CSAT-ul lui Traian Băsescu, în care era menţionată presa ca vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale. Am văzut că domnul preşedinte a dispus retragerea de pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale a acestei strategii, lucru pe care i l-am cerut în scrisoare. Sper ca mâine să existe un semnal şi în privinţa reaşezării pe norme democratice europene a relaţiei dintre administraţia politică şi mass-media."
"Din păcate, din 2010, presa a devenit obiectiv al instituţiilor de forţă patronate de Traian Băsescu, au fost puse presiuni asupra noastră, au existat condamnări pentru unii acţionari din zona mass-media, au avut loc controale, ameninţări, lucruri în neregulă într-o democraţie, săvârşite de administraţia politică a unui stat şi menţionarea în strategie naţională de apărare a fost doar un pretext pentru ca instituţiile de forţă patronate de Traian Băsescu să fie asmuţite asupra mass-media şi în special Antena 3."