Antena 3 CNN Politică Președintele Iohannis vrea să se adreseze Parlamentului pe 16 decembrie, la împlinirea unui an de mandat

Președintele Iohannis vrea să se adreseze Parlamentului pe 16 decembrie, la împlinirea unui an de mandat

<1 minut de citit Publicat la 15:29 11 Dec 2015 Modificat la 15:29 11 Dec 2015
iohannis-agerpres-7709253-465x390.jpg
Foto: Agerpres
Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri o scrisoare conducerii Parlamentului în care solicită să adreseze Legislativului un mesaj cu ocazia împlinirii unui an de mandat de șef al statului.

"Președintele Klaus Iohannis solicită, în conformitate cu prevederile art. 88 din Constituția României, să adreseze Parlamentului un mesaj cu ocazia împlinirii unui an de mandat, în ședința reunită a celor două Camere, din data de 16 decembrie a.c., ora 11,00", se arată în scrisoarea transmisă președinților celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu și Valeriu Zgonea.

Președintele Klaus Iohannis și-a preluat mandatul de șef al statului la 21 decembrie 2014.

×
x close