Antena 3 CNN Politică Președintele Iohannis, nou atac la Guvern: Coaliția PSD-ALDE nu dorește să legifereze transparent

Președintele Iohannis, nou atac la Guvern: Coaliția PSD-ALDE nu dorește să legifereze transparent

1 minut de citit Publicat la 11:41 18 Oct 2018 Modificat la 11:41 18 Oct 2018
Președintele Iohannis, nou atac la Guvern: Coaliția PSD-ALDE nu dorește să legifereze transparent

Coaliţia PSD-ALDE şi Guvernul lor nu doresc să legifereze nici transparent, nici să se consulte cu partenerii, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, joi, la Bruxelles, susţinând că ordonanţa de urgenţă recent adoptată de Executiv în domeniul Justiţiei "este foarte îngrijorătoare". 

"Această ordonanţă este foarte îngrijorătoare. Aici avem chiar mai multe lucruri de discutat şi nu aş vrea să intru în multe detalii, o să o fac când ajungem cu toţii acasă, dar câteva idei merită menţionate. Bunăoară, pensionarea magistraţilor este o chestiune pe care eu am semnalat-o, am solicitat Parlamentului o reluare a discuţiei, o reevaluare. Nu au făcut-o. Ca după aceea, ministrul Justiţiei să vină, fără nicio explicaţie, netransparent, fără consultări publice, să schimbe aceste articole, dar măcar dacă le-ar fi schimbat în sensul să fi rezolvat problema. Nu a rezolvat nimic, pur şi simplu le-a amânat. S-au introdus peste noapte noi condiţii pentru procurori, chestiuni care nu au fost discutate în Parlament şi care nu au fost pregătite. Se ignoră avize ale CSM-ului. Iată de ce am spus că nu se legiferează corect. Lumea se aşteaptă, şi pe bună dreptate, ca legiferarea să se facă într-un mod transparent, după consultări şi, sigur, ţinând cont şi de opiniile sistemului", a afirmat Iohannis la sosirea la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. 

Preşedintele a adăugat că "se vede că această coaliţie PSD-ALDE şi Guvernul lor nu doresc să legifereze nici transparent, nici să se consulte cu partenerii". 

"Nu este calea bună, nu este calea care va duce la pace socială şi nici măcar nu va rezolva problemele din Justiţie", a mai afirmat Iohannis. 

Fiind întrebat dacă se aşteaptă ca Avocatul Poporului să atace OUG pe legile justiţiei la Curtea Constituţională şi dacă el consideră că sunt elemente de neconstituţionalitate în cuprinsul actului normativ, inclusiv o eventuală retroactivitate, şeful statului a spus: "Acum, nicio lege nu e retroactivă şi nicio ordonanţă de urgenţă, dar ştim că, deja, sunt solicitări la Avocatul Poporului pentru a sesiza Curtea Constituţională. Cum aceste solicitări au venit din sistem, eu voi aştepta evoluţiile în continuare şi după aceea vom putea să intrăm mai mult în detalii".

×
x close