Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, de la Palatul Cotroceni, că a promulgat legea privind reducerea CAS cu 5%.
"Am promulgat legea reducerii CAS cu 5%, dar nu pot s-o promulg fără explicaţii. Am semnat decretul înainte de a ieşi din birou, iar acum dau explicaţii. Mi se pare cel mai important subiect, nu numai al zilei, dar un subiect care, după ce va deveni realitate, va avea un impact foarte mare asupra românilor, începând cu 2015", a spus, joi, şeful statului.
Traian Băsescu a menţionat că legea este extrem de simplă şi nu pune nicio problemă de neconstituţionalitate. "Nu m-aş hazarda să trimit la Curtea Constituţională o lege din patru articole, m-aş pune într-o situaţie penibilă, să îmi spună Curtea că este constituţională", a precizat preşedintele.
Pe 9 septembrie, Camera Deputaţilor, în calitate de for legislativ decizional, a adoptat, în forma iniţială, legea privind reducerea CAS cu cinci punte procentuale la angajator, respingând, cu 307 voturi "pentru", 7 "împotrivă" şi 5 abţineri, cererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a acestui act normativ.
La vot au fost prezenţi şi prim-ministrul Victor Ponta şi ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, care a cerut deputaţilor să adopte această măsură.
Cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu la legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator a fost respinsă anterior de Comisia de buget a Camerei Deputaţilor.
Proiectul pentru modificarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal vizează diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, după cum urmează: 15,8% (de la 20,8%) pentru condiţii normale de muncă, 20,8% (de la 25,8%) pentru condiţii deosebite de muncă şi 25,8% (de la 30,8%) pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă.
În cererea de reexaminare, şeful statului arăta că în anul 2014 deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat este de 12,519 miliarde de lei, iar prin diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru contribuţia de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii, deficitul curent va creşte cu impactul financiar negativ estimat în expunerea de motive a actului normativ, care variază între 4,860 de miliarde de lei în 2015 şi 5,564 de miliarde de lei în 2018, ajungându-se la un deficit de peste 18 miliarde lei la fondul de pensii, pentru anul 2015.