Antena 3 CNN Politică Preşedintele a încălcat Constituţia

Preşedintele a încălcat Constituţia

1 minut de citit Publicat la 08:00 21 Mar 2007 Modificat la 08:00 21 Mar 2007
Preşedintele a încălcat Constituţia
UPDATE: Comisia de anchetă a Parlamentului a constatat că Traian Băsescu a încălcat Constituţia şi este implicat în fapte care au caracter penal. Pe de altă parte, Curtea Consituţională a catalogat drept legală şi constituţională comisia care anchetează suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Membrii comisiei susţin că şeful statului a încălcat nu mai puţin de 19 articole ale Constituţiei. Aceştia îl acuză pe Traian Băsescu de partizanat politic, de acţiuni pentru declanşarea unei crize guvernamentale, de participare abuzivă la şedinţele Cabinetului precum şi de favorizarea unor agenţi economici. Potrivit comisiei preşedintele se mai face vinovat de suspendarea abuzivă a ministrului Atanasiu, de periclitarea independenţei justiţiei, de refuzul numirii unui ministru în fruntea MAE, de acceptarea interceptărilor ilegale şi de a nu fi prezentat strategia naţională de apărare.

Aceeaşi comisie a cerut declanşarea urmării penale a ministrului Anca Boagiu, apreciind că refuzul său de a se prezenta la audieri sau de a motiva neprezentarea la audieri este ?nejustificat? şi se încadrează în prevederile articolului 7 din Legea răspunderii ministeriale.

Ministrul Integrării a anunţat că va face plângere penală împotriva membrilor comisiei Voiculescu. Boagiu consideră că afirmaţiile făcute de membrii comisii sunt calomnioase şi i-au adus grave prejudicii. Ea a fost acuzată că, prin neprezentarea la audieri, a încălcat Legea răspunderii ministeriale. Pedeapsa prevăzută de lege pentru acest caz este închisoare de la 6 luni la 3 ani. Într-un comunicat de presă, Boagiu informează că, în calitate de ministru, răspunde doar în faţa premierului şi este responsabilă în faţa Parlamentului numai atunci când în discuţie este activitatea ministerului pe care îl conduce.

Timp de aproape o lună, comisia a audiat mai mulţi miniştri dar şi pe şefii SRI şi SIE. De altfel, demisia lui Claudiu Săftoiu din fruntea SIE a fost pusă pe seama audierilor din comisie. Săftoiu le-a spus parlamentarilor că SIE face interceptări fără mandat de la judecător. Raportul final va fi trimis Parlamentului, iar săptămâna viitoare va ajunge la Curtea Constituţională. Acest for se va pronunţa miercuri în ceea ce priveşte constituţionalitatea comisiei, în urma sesizării venite de la Partidul Democrat.

Raportul Comisiei 'Băsescu' (pdf)

Antena3.ro

×
x close