Antena 3 CNN Politică Premierul Ungureanu ameninţă cu demisia, după ce a acuzat coaliţia de presiuni politice

Premierul Ungureanu ameninţă cu demisia, după ce a acuzat coaliţia de presiuni politice

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 13:37 26 Mar 2012 Modificat la 13:37 26 Mar 2012
Premierul Ungureanu ameninţă cu demisia, după ce a acuzat coaliţia de presiuni politice
Foto: Agerpres
Update 15.47 - Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a ameninţat cu demisia, astăzi, în urma neînţelegerilor din şedinţa coaliţiei de guvernare.

MRU ar fi spus: "Faceţi ce vreau eu, pentru că eu sunt şeful guvernului. Dacă nu, vă căutaţi un alt prim-ministru", potrivit unor citate de Antena 3.


Scandalul a plecat de la subiectul UMF şi a degenerat. UDMR nu a fost de acord cu organizarea referendumului pentru modificarea constituţiei odată cu alegerile locale iar apoi scandalul a degenerat.
____________________________________________________

Prim-ministrul Mihai-Răzvan Ungureanu a părăsit supărat şedinţa coaliţiei, luni, şi a cerut miniştrilor Justiţiei şi Finanţelor, aflaţi la discuţii, să facă acelaşi lucru împreună cu el, premierul acuzând presiuni pentru bani, potrivit unor surse politice citate de Mediafax.

Mai exact, liderii partidelor de la putere au spus că vor veni la vot în Parlament doar dacă Guvernul decide anumite alocări bugetare.

"Premierul aproape că a trântit uşa sălii în care avea loc, luni, şedinţa coaliţiei şi a spus că nu răspunde la presiuni. <Nu mai discut în contextul acesta. Faceţi presiuni prea mari>, a zis aproape textual Ungureanu. El le-a cerut să iasă din sală şi miniştrilor Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi ministrului Finanţelor, Bogdan Drăgoi, prezenţi şi ei la discuţii", potrivit surselor citate.

Acestea susţin că premierul a fost deranjat mai ales de atitudinea liderilor PDL, care ar fi condiţionat prezenţa la vot în Parlament pentru susţinerea iniţiativelor legislative ale Guvernului de solicitarea ca şeful Guvernului să dispună alocarea de fonduri bugetare către anumite circumscripţii electorale.

Prim-ministrul Mihai-Răzvan Ungureanu le-a spus acestora că nu trebuie făcute cheltuieli care nu se justifică şi că solicitările nu pot fi îndeplinite, dar liderii coaliţiei ar fi replicat că "pe vremea fostului Guvern se putea", susţin sursele citate.

Potrivit acestora, lista cu solicitări cuprinde în special alocări pentru localităţile aflate în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi deputaţii şi senatorii partidelor aflate la putere.

"Nu este vorba de sume foarte mari, ci de hotărâri de guvern cu sume mici, gen bani pentru biserici. Un interes mai mare s-a arătat pentru circumscripţiile parlamentarilor, pentru alegerile generale, decât pentru primarii angajaţi în alegeri locale", au spus sursele citate.

În urmă cu două săptămâni, pe ordinea de zi a şedinţei de guvern s-a aflat un proiect de hotărâre care prevedea alocarea către mai multe primării a câtorva zeci de milioane de lei, bani luaţi din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului-ministru. Documentul nu a fost însă aprobat în Guvern, premierul cerând amânarea actului normativ.




×
x close