Update 13.24: „A venit astăzi un sindicat cu o idee foarte bună, ca promoția de la 2018 să poată fi încadrată de acum. Gasim o formulă, urmând ca apoi să își termine studiile. Căutăm o măsură ca acea promoție să fie deja încadrată. Pentru că plecăm de la premnisa că cei care au stat doi ani în școală sunt mai bine pregătiți, decât cei luați de pe stradă”, a spus premierul Mihai Tudose.
----------------------------
Update 12.12: În urma discuțiilor pe care sindicaliștii din Poliție le-au avut cu premierul Mihai Tudose, aceștia spun că „Nu avem bani de mașini, nu avem bani de benzină. Am discutat și am hotărât ca într-un termen cât mai scurt să schimbăm statutul polițistului și în cadrul legii pe care o schimbăm, va fi bagăt și ghidul carierei.
Achiziționarea unui număr de autoturisme urgent, că altfel vom ieși în stradă. Am discutat despre elevii care au absolvit un an de școală militară la Câmpina, să reușim să îi încadrăm anul acesta, pentru că un copil care a făcut școala militară un an de zile, e mai pregătit decât unul pe care îl iei de pe stradă”.
----------------------------
Prim-ministrul Mihai Tudose se întâlnește, luni, la Palatul Victoria cu reprezentanții Sindicatului Național al Agenților de Poliție din România pentru a discuta despre drepturile și obligațiile polițiștilor în vederea luării unor măsuri care să conducă la evitarea situațiilor de genul celei petrecută la Suceava când un agent de poliție care patrula în gara Burdujeni a fost înjunghiat mortal de un tânăr.
Potrivit agendei oficiale a premierului, întâlnirea cu sindicaliștii din Poliție este programată de la ora 11.00.
Prim-ministrul a declarat, sâmbătă, că niciun polițist nu va mai patrula singur, echipa urmând să fie formată din patru oameni.
„Din punctul meu de vedere, nu mai vreau patrule de unul singur. Atunci când ai un singur polițist, care trebuie să patruleze într-o zonă — se subînțelege că acea zonă are un potențial infracțional sau negativ—, el își pune gratuit viața în pericol. Nu poți să îl trimiți de unul singur. Se vor trimite echipe, chiar dacă este vorba de echipe mixte alcătuite din polițiști și jandarmi", a declarat Tudose.
Polițistul Sorin Vezeteu a fost înjunghiat mortal joi seară, în timp ce era de serviciu în Postul de Poliție Transporturi Feroviare din Gara Burdujeni (Suceava). Autorul, Ioan Beșa, a fost arestat pentru 30 de zile.