Premierul Marcel Ciolacu va demite conducerea ANAF, nemulțumit că nu strânge suficienți bani la bugetul de stat. Demiteri vor fi și în vămi, iar în ambele cazuri noile numiri nu vor mai fi politice, potrivit surselor Antena 3 CNN.
Practic, va fi o restructurare de la zero a instituțiilor de control din subordinea Ministerului de Finanțe. Doar președinta ANAF, numită la începutul acestui în funcție, scapă de acest tăvălug al schimbărilor. În schimb, vicepreședinții ANAF, șeful de la mari contribuabili, Ionuț Mișa, va fi schimbat, la fel și șefii din teritoriu ai ANAF și cei județeni.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, toţi vor fi schimbați în următoarele două săptămâni, iar în paralel se va merge și cu informatizarea instituției, astfel încât anul viitor strângerea de contribuții să fie una suficientă la bugetul de stat.
Pe lângă aceste schimbări din ANAF vor fi schimbați și șefii de vamă. La fel, de la conducerea structurii centrale și până la șefii din teritoriu ale instituțiilor vor fi schimbați toţi în următoarele două săptămâni, iar în momentul de față deja se lucrează la Ministerul de Finanțe la actele normative care să ducă la aceste schimbări în următoarea perioadă.