Antena 3 CNN Politică Premier de Dăbuleni, Ciofliceni sau Cotroceni? Scenarii posibile după alegeri

Premier de Dăbuleni, Ciofliceni sau Cotroceni? Scenarii posibile după alegeri

6 minute de citit Publicat la 18:30 13 Noi 2008 Modificat la 18:30 13 Noi 2008
Premier de Dăbuleni, Ciofliceni sau Cotroceni? Scenarii posibile după alegeri
Febra alegerilor parlamentare începe să fie dublată de febra negocierilor pentru viitorul guvern. Se estimează, se calculează, se trage linie. Primii doi oameni ai ţării ies la rampă şi trimit semnale spre factorii politici de decizie legate de cum ar trebui să arate guvernul de după uninominal. Toată lumea pare a negocia cu toată lumea, cântărind avantajele şi dezavantajele fiecărui scenariu încropit.
Una dintre variantele posibile pentru formarea unei majorităţi de 50% este crearea unei coaliţii de două din cele trei partide mari aflate în cursa pentru Parlament - PD-L, PSD şi PNL. PSD-PNL, PD-L-PSD sau PNL-PD-L? Fiecare reprezintă un nucleu de guvernare în jurul căruia se poate construi o majoritate parlamentară pentru viitorul guvern. Nimeni nu pare a fi entuziasmat de perspectiva unui guvern Tăriceanu 3, care să funcţioneze cu atribuţii restrânse, în plină criză economică.
Nici chiar ocupantul fotoliului prezidenţial din dealul Cotrocenilor, Traian Băsescu, care a transmis actorilor politici că nu vrea să audă de două nume în postura de premier: cel al lui Tăriceanu, "candidat de Ciofliceni" şi cel al liderului PSD, Mircea Geoană, posibil "parlamentar de Dăbuleni". Partidele îşi fac calculele. Sunt vehiculate mai multe nume, mai multe variante de atac la adresa Cotroceniului şi mai multe alternative de guvernare.
Inflaţie de planuri la PSD
PSD are cel mai mare interes în a intra în pâinea guvernării. Încă patru ani de Opoziţie nu este de dorit pentru un partid ai căror parlamentari şi aleşi locali ar putea să schimbe macazul după aceste alegeri. O variantă, care ia în considerare refuzul lui Băsescu de a ţine seama de consultarea cu partidele politice, este cea a unui guvern Tăriceanu 3, cu atribuţii restrânse, mai mult administrative. Ideea în sine s-ar mula pe actuala stare de lucruri, în care PSD susţine din umbră actualul guvern. Enunţată de Adrian Năstase pe propriul blog, această alternativă are carenţe mari, recunoscute chiar şi de deputatul social-democrat. Dacă Traian Băsescu ar refuza nominalizarea premierului propus de o eventuală majoritate parlamentară, atunci executivul ar îndeplini "numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului guvern". Această stare ar putea continua "până când Băsescu ar lua în serios consultarea partidelor?, arăta Năstase. Tot el însă precizează că nu crede că ?România poate funcţiona prea mult cu un Guvern ultra-minoritar şi cu prerogativele limitate la simpla administrare?. Consecinţele electorale şi de imagine pentru partidele politice angrenate în cursa pentru putere ar fi dezastruoase.
O încercare de suspendare a preşedintelui statului nu beneficiză nici ea de prea mulţi partizani, problema constituind-o şansele sale de succes, după precedentul din mai 2007, când s-au ales cu efectul nedorit al victimizării lui Traian Băsescu şi creşterii cotei sale în sondaje.În termeni ideali, o eventuală suspendare a şefului statului ar permite numirea unui premier în proprii termeni, cu concursul preşedintelui Senatului, cel care va exercita funcţia de preşedinte interimar al României. În culisele pesediste această cale de acţiune este privită însă ca una extremă, ce ar putea fi folosită la risc în cazul în care Băsescu nu va consimţi accederea PSD la guvernare sau numirea unui premier de la o majoritate PSD-PNL.
Perspectiva provocării anticipatelor prin respingerea de două ori în Parlament a nominalizărilor prezidenţiale pentru scaunul de premier este scoasă din calcul atât de PSD, cât şi de restul partidelor politice. Nimeni nu doreşte noi alegeri parlamentare, după efortul financiar făcut deja. Neinvestirea guvernului propus de Băsescu, prin neparticipare la şedinţă, le surâde mai mult social-democraţilor decât respingerea prin vot a variantelor preşedintelui.
Maior, variantă de premier
Confruntaţi cu refuzul lui Băsescu în a lua în calcul nominalizarea lui Geoană în postura de prim-ministru, social-democraţii analizează în paralel posibilitatea găsirii unui alt premier. Ioan Rus, Vasile Puşcaş şi George Maior sunt social-democraţii în jurul cărora se construiesc planuri. Recent, numele lui George Maior, actualul director al SRI, a început să fie vehiculat tot mai mult de noul preşedinte al Senatului, Ilie Sârbu, partizan al apropierii de PD-L. De altfel, cele două părţi au căzut de acord în trecut asupra nominalizării lui Maior în fruntea SRI, PD-L neprotestând la aceea vreme împotriva desemnării unei persoane din alt partid. Cu un picior în PSD, dar perceput mai mult ca un tehnocrat care dă impresia că acţionează independent de evoluţia politică, care poate colabora cu Cotroceniul mult mai bine decât Geoană sau Tăriceanu, acestea sunt argumentele cu care o parte din pesedişti fac lobby deja în partid.
PNL nu ţine cu dinţii de Tăriceanu
Nici liberalii nu par a se agăţa de susţinerea până în pânzele albe a propunerii lui Călin Popescu Tăriceanu pentru postul de premier. Cu gândul la scorul electoral, care nu le va permite negocierea de pe poziţii forte, o bună parte din liberali îşi fac calcule în a rămâne cumva în ecuaţia de guvernare, chiar sub conducerea unui premier tehnocrat sau de altă culoare politică. Exclus Stolojan, susţine liderul deputaţilor PNL, Crin Antonescu, care a lăsat să se înţeleagă că anunţul preşedintelui Traian Băsescu potrivit căruia nu îl va pune pe Tăriceanu premier nu este un obstacol insurmontabil. Un independent, un tehnocrat, care să nu fie nici liberal, nici provenind din rândurile PD-L ar astâmpăra orgoliul liberal. Depinde numai de modul în care vor fi împărţite portofoliile în viitorul guvern.
Joc de aşteptare pentru PD-L
PD-L pare singurul partid care dispune de un răgaz în cursa pentru putere. Cu Băsescu candidând pentru un nou mandat de preşedinte, pedeliştii se pot preta la un joc de aşteptare în cazul în care varianta unui guvern care sa-i includă nu va avea sorţi de izbândă imediat după alegeri. Blocarea activităţii executive cu concursul PSD şi PNL ar servi pe termen scurt imaginii PD-L. Pe termen mediu şi lung o astfel de strategie riscând să devină contraproductivă prin înregistrarea de defecţiuni în rândurile propriilor aleşi. Varianta acceptării de către preşedinţie a unui guvern format numai din PSD şi PNL, practic o scoatere din cărţi a PD-L, este exclusă în Modrogan. Anul viitor, Băsescu se va afla în campanie electorală pentru un nou mandat de preşedinte, iar suportul logistic al PD-L în teritoriu nu poate fi neglijat.
Varianta transpartinică
Un joc de aşteptare, dublat cu o acţiune de racolare şi înregimentarea în propriile rânduri a unor parlamentari cu tendinţe migratoare, ar putea servi PD-L în atingerea dezideratului fixat: realizarea unei majorităţi în Parlament pentru impunerea propriei variante de guvern. Primii aleşi în baza noului sistem de vot uninominal ar putea deveni mai receptivi la propunerile venite din alte partide, în condiţiile în care controlul partidului asupra parlamentarului slăbeşte. Riscul este mare, o astfel de majoritate este fragilă şi vulnerabilă, fiind uşor de destrămat în anii de legislatură care vin. O asemenea variantă este însă deja utilizată în Franţa, iar de ea a pomenit, în cadrul unei emisiuni televizate, şi Mircea Miclea, consilier al preşedintelui Băsescu.
Scenariul guvernării de uniune naţională
O soluţie pentru situaţii de criză politică sau economică, pe baze de proiecte clare, cu influenţe şi de dreapta şi de stânga. Este aproape imposibil de implementat pe scena politică românească. Toate calculele şi negocierile actorilor politici de până acum s-au făcut din perspectiva alăturării a două partide mari, coroborată cu înregimentarea altor parlamentari şi a reprezentanţilor minorităţilor naţionale pentru a se atinge cifra de 237, minimul necesar pentru trecerea unui guvern prin Parlamentul României.
Antena3.ro

×
x close