"Partea aceasta de trecere a şcolilor în online din cauza termiei nu are loc în discuţia noastră, pentru că am discutat, aşa cum spuneam de cu mult timp înainte, despre măsurile care trebuie luate astfel încât să fie asigurate toate condiţiile.", le-a transmis Nicolae Ciucă prefecților.
"Nu este acceptabil să luăm o astfel de decizie în condiţiile în care şi astăzi, când discutăm, căutăm soluţii astfel încât să asigurăm derularea procesului de învăţământ coerent, fără niciun fel de alte sincope.
Sigur, ştim foarte bine că sunt câteva localităţi din ţară care în fiecare an au avut nevoie de sprijin pentru termie. Discutăm de acele localităţi unde încă, din păcate, termia se asigură prin consumul de păcură. Vom găsi soluţii.
De altfel, şi prin decizia de ieri de la şedinţa de Guvern am alocat resursele necesare ca la nivelul autorităţilor locale să poată să înceapă achiziţia de combustibil pentru aceste centrale. Ca atare, sincer, nu văd şi nu accept să întrerupem procesul de învăţământ pentru că nu există termie în vreuna din unităţile de învăţământ”, a transmis Ciucă.