Prefectura a fost preluată de Ion Ţincu, director adjunct al Corpului de Control din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA). Potrivit unor surse neoficiale, există două motive pentru care Deaconescu a fost schimbat din funcţie. Primul are legătură cu războiul dintre premier şi Ludovic Orban, Deaconescu fiind un apropiat al acestuia, iar cel de-al doilea se referă la relaţia defectuoasă dintre prefect şi Camera Deputaţilor. Deaconescu ar fi criticat activitatea deputaţilor, spune Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei.
Cătălin Deaconescu a spus că va demisiona din funcţia de inspector guvernamental şi că se va întoarce în PNL.
Deaconescu a precizat că demiterea sa din funcţie s-a făcut pe fondul respectării principiului mobilităţii, această măsură este ilegală. Fostul prefect a declarat că se gândeşte serios să dea în judecată Guvernul Tăriceanu.
Antena3.ro