Secretarul general al PPDD, Liviu Neagu, a anunţat, sâmbătă, că formaţiunea sa va începe de luni acţiunile în instanţă împotriva parlamentarilor PPDD care au trecut la alte partide, iar acestora li se va cere să achite câte două milioane de euro, conform unei convenţii semnate înainte de alegeri.
"E limpede că trădarea este la loc de cinste în politica românească, iar acest fenomen nu ne-a ocolit nici pe noi. Se pare că meteahna întipărită în rândul partidelor aflate la putere, de a racola parlamentari, nu ne-a ferit de plecările din PPDD. Cei care au plecat, au plecat pentru o falsă promisiune neîndeplinită nici până astăzi. Anterior campaniei pentru alegerile parlamentare, fiecare candidat a semnat o convenţie cu PPDD, ca în cazul în care părăseşte partidul să plătească două milioane de euro. Am decis activarea acestor clauze şi ne vom adresa de luni instanţei, iar primul proces va fi cel al lui Tudor Barbu", a spus Neagu, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, conform Mediafax.
Liviu Neagu a subliniat că s-au înregistrat peste 20 de plecări din PPDD, formaţiunea având în prezent 42 de parlamentari, faţă de 68, câţi au fost aleşi în 2012. Unul dintre cei care au plecat la alt partid este Tudor Barbu, ales în 2012 senator din partea PPDD, iar care în prezent este membru PC.