Antena 3 CNN Politică Ponta vrea să schimbe guvernul. Viitorul Executiv USL va avea altă structură şi miniştri noi

Ponta vrea să schimbe guvernul. Viitorul Executiv USL va avea altă structură şi miniştri noi

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 22:04 17 Noi 2012 Modificat la 22:04 17 Noi 2012
Ponta vrea să schimbe guvernul. Viitorul Executiv USL va avea altă structură şi miniştri noi
Foto: Agerpres
Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la Satu Mare, că viitorul guvern pe care-l va propune după 9 decembrie va avea altă structură, din acesta urmând să facă parte şi miniştri în funcţie dar şi unii miniştri noi.

"Viitorul guvern al USL pe care-l voi propune celorlalţi lideri ai Uniunii Social Liberale, în primul rând, va avea o altă structură. Vor fi aranjate ministerele într-un mod pe care eu îl consider a fi mult mai adecvat dezvoltării noastre ca membru al Uniunii Europene în următorii patru ani. Nu vreau să spun nici cine va fi şi în mod sigur vor fi miniştri care sunt în funcţie, şi vor fi şi miniştri noi. E singurul lucru pe care pot să vi-l confirm", a declarat Ponta, potrivit Agerpres.

Prim-ministrul este de părere că reducerea numărului de ministere nu este o variantă bună, iar noile portofolii nu vor fi făcute în funcţie de persoane, ci de domeniul care trebuie reprezentat la nivel de minister.

"Pot să vă garantez un singur lucru, că eu nu cred în povestea asta de tip Andreea Paul Vass, că dacă reducem numărul de ministere o să fie mult mai bine în România. Sunt absolut convins că nu trebuie să creez structuri cu mai mult personal, cu cheltuieli mai mari. Dacă dintr-un singur minister fac două, dar rămân jumătate din angajaţi, cred că e un lucru bun pentru funcţionarea administraţiei. Nu o să fac numărul de ministere şi portofolii în funcţie de miniştri, ci o să-l fac în funcţie de ceea ce cred că este necesar să fie reprezentat la nivel de ministru, la nivel de funcţie politică în cabinet şi de ceea ce eu folosesc ca şi metodă administrativă, şi anume responsabilizarea", a adăugat liderul PSD.

Copreşedintele USL a precizat că fiecare ministru va avea responsabilităţi foarte clare, astfel încât să ştie pentru ce răspunde şi să aibă timp suficient să se ocupe de minister.

"Nu-mi place să am o singură persoană care să răspundă de şapte lucruri, că n-are cum. Mai e şi lider politic, mai e şi deputat sau senator, mai are şi şapte lucruri de făcut, trebuie să fie şi la Bruxelles, şi la Bucureşti. Îmi place să dau responsabilităţi foarte clare şi în mod clar asta înseamnă că vreau să am câte un ministru care să ştie foarte clar ce are de făcut şi pentru ce răspunde", a încheiat premierul.





×
x close