Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat duminică, pentru Mediafax, că USL va conveni luni asupra invitaţiei preşedintelui de a participa la consultările de la Palatul Cotroceni, conform Mediafax.
Liderul socia-democrat a precizat că el va propune totuşi ca invitaţia să fie declinată.
Conform liderului PSD, argumentul principal este că temele de dialog propuse nu sunt prioritare în actuala conjunctură, atenţia clasei politice trebuind să fie îndreptat nu spre astfel de consultări, ci spre ajutorarea oamenilor din zonele afectate de căderile masive de zăpadă.
Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Traian Băsescu a trimisk duminică, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor reprezentate în Parlament, prin care îi invită la Cotroceni, luni, la o discuţie.
Temele care urmează să fie abordate sunt „Perspectivele ratificării de către România a Tratatutului privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Economică şi Monetară” şi „dialogul dintre partidele politice şi funcţionarea Parlamentului României”.