"Decizia USL, cum am anunţat din decembrie, la consultările de la Cotroceni, nu s-a schimbat. Suntem de acord - e necesar ca România să nu rămână în afara ţărilor europene - să semnăm şi ulterior să ratifică tratatul", a spus Ponta.
El a precizat că nu este necesar ca opoziţia să semneze un protocol cu actuala putere pe această temă.
Liderul PSD a spus că USL cere o dezbatere publică privind consecinţele semnării acestui Tratat şi că liderii opoziţiei se aşteaptă ca Tratatul să fie semnat de premierul în funcţie, Mihai Răzvan Ungureanu, şi nu de către preşedintele Traian Băsescu.
"Tratatul e interguvernamental. Ne aşteptăm, pentru că nu are nevoie de mandat, ca premierul în funcţie, Mihai Răzvan Ungureanu, să meargă la Bruxlles să semneze acest tratat. Dacă iar ne trezim cu Traian Băsescu în locul premeierului, înseamnă că faţă de Guvernul Boc nu s-a schimbat nimic decât numele premierului, iar modul de acţiune - nu", a spus Ponta.
Partidele din coaliţie au convenit, prin semnarea, miercuri, a protocolului de aderare la Tratatul de guvernanţă fiscală, că susţin semnarea de către şeful statului la Consiliul European a acestui document şi susţin în Parlament adoptarea legii de ratificare a tratatului până la 31 decembrie 2012.
Documentul a fost semnat de liderii PDL, UDMR, UNPR şi grupului minorităţilor şi are lăsat loc liber pentru semnăturile liderilor USL.