Presiuni tot mai mari ca PSD să îşi anunţe candidatul pentru prezidenţiale înainte de congres. Acest lucru este necesar pentru organizaţiile din teritoriu, care au nevoie de un reper, spune vicepremierul Liviu Dragnea.
PSD va stabili candidatul la prezidenţiale în câteva săptămâni, înainte de congres. Atât Victor Ponta, cât şi Liviu Dragnea spun că organizaţiile din teritoriu au nevoie cât mai repede de un reper pentru alegerile prezidenţiale.
"Eu nu cred că putem lăsa să treacă vara până să stabilim în PSD pe cine susţinem. Congresul sigur că va formaliza candidatul, dar un anunţ poate fi făcut. Şi organizatiile noastre au nevoie de un reper pentru alegerile prezidenţiale, pentru că altfel se uită la alţi colegi care se autotrec pe tot felul de liste şi nu aş vrea să apară confuzie în partid.
Cert este că nu avem o listă scurtă în partid, adică în partid nu se fac liste pentru candidaturi la funcţia de preşedinte al României. Facem pentru candidaturi la funcţia de consilieri judeţeni, chiar parlamentari, pentru funcţia de preşedinte nu se fac liste nici scurte, nici lungi", a spus preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.
La rândul său, Ponta spune că Dragnea îi e prieten şi se sfătuieşte cu el.
"Liviu Dragnea mi-e şi prieten, şi sfătuitor, deci ne sfătuim şi decidem împreună. Candidatul la prezidenţiale, în mod statutar şi legal, nu poate fi stabilit decât de către congres. Congresul, cu siguranţă, se va desfăşura în septembrie. Până atunci, însă, probabil oricând putem anunţa oricând cine suntem cei care eventual candidăm", a răspuns şeful PSD.
Declaraţiile politicienilor au fost prezentate vineri, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
Mircea Geoană a declarat, miercuri, că numele său figurează pe lista "foarte scurtă" de potenţiali candidaţi PSD la prezidenţiale.