Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, că e important să fie găsite metodele prin care personalul medical să fie convins că merită să rămână în ţară şi a subliniat că cel mai mare semn de respect faţă de acest sistem va fi dat la constituirea bugetului.
Ponta a spus, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, unde a participat la inaugurarea lucrărilor de modernizare, că sănătatea a fost domeniul în care s-au deblocat cele mai multe posturi în acest an, respectiv 3.000, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Pot să vă asigur că să obţii 3.000 de posturi de la domnul Florin Georgescu şi de la domnul Gherghina e o bătălie cumplită", a spus premierul, care a arătat că s-a reuşit ca în domeniul sănătăţii să fie schimbată regula de angajare a unei persoane la plecarea altor şapte.
"Nu poţi în sănătate să spui să plece şapte medici ca să aduci unul sau să plece şapte asistente ca să vină una. Lucrul acesta se poate întâmpla, eventual, dacă trebuie, în administraţia publică, în altceva, dar nu în sănătate. Am reuşit să schimbăm această regulă, evident, necesităţi de personal există, în continuare, şi important este să putem asigura anvelopa salarială şi să găsim toate celelalte metode mai tehnice prin care să-i ajutăm pe medicii care doresc să rămână în ţară, să o facă", a spus premierul.
Victor Ponta a mai spus că e important ca împreună, guvernanţi, medici, asistenţi să-i convingă pe medicii şi asistenţii tineri că merită să rămână să lucreze în România.
Premierul a subliniat că cel mai important semn de respect faţă de medici, faţă de personalul medical va trebui dat atunci când se va construi bugetul pentru anul 2013 şi bugetul Casei Naţionale de Sănătate şi bugetul Ministerului Sănătăţii.
"Pentru orice medic sau asistent este important cum arată locul în care lucrează, dar şi să ştie şi că există un buget decent, dar care să asigure funcţionarea normală a spitalului până la sfârşitul anului", a spus Ponta.
El a mai arătat că, în ceea ce priveşte finanţarea în perioada 2014-2020, a făcut propuneri astfel încât să fie mai multe programe care pot fi accesate din domeniul sănătăţii.
Premierul Victor Ponta a vizitat, sâmbătă, secţiile de Chirurgie generală, ATI, Blocul Operator, dar şi Centrul de excelenţă în radiologie şi cardiologie intervenţională din cadrul SJU Suceava, apoi a avut o întrevedere cu conducerea unităţii, cu medicii şefi de secţii şi asistenţii şefi.
El i-a felicitat pe toţi cei care au sprijinit ideea renovării şi reabilitării Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, dar şi pe cei care i-au convins pe miniştri, diverse Guverne să aloce fondurile necesare pentru realizarea acestor proiecte.
El a arătat că este important că SJU Suceava a fost inclus într-o reţea strategică din Moldova să beneficieze, în continuare, de investiţii atât în partea tehnică, dar şi în oameni, urmând să fie în complementaritate cu Centru Regional de la Iaşi, iar zona Moldovei va putea fi acoperită din punct de vedere al sistemului de sănătate, cu unităţi de mare performanţă.