Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Cluj, că moţiunea de cenzură se va vota marţi şi că preşedintele Traian Băsescu "nu are nicio treabă cu programul Parlamnetului".
Liderul social-democrat susţine că decizia privind ziua dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură a fost luată în unanimitate şi că şeful statului nu are nimic de zis în această privinţă.
"Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, în unanimitate de voturi - şi când spun unanimitate mă refer şi la votul doamnei Roberta Anastase şi la votul doamnei Boagiu şi la votul domnului Sever Voinescu - au decis că moţiunea se dezbate, se votează marţi. (...) Domnul Băsescu nu are nicio treabă cu programul Parlamentului, care dezbate o moţiune de cenzură împotriva Guvernului", a declarat Victor Ponta.
"Ultima moţiune de cenzură, dezbătută în octombrie anul trecut, s-a dezbătut la şase zile de la citire şi erau acelaşi preşedinte şi aceeaşi Constituţie (...) Discutăm despre un subiect car enu există. Domnul Geoană a procedat perfect corect", a mai spus Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a cerut, joi, ca moţiunea să fie votată mai devreme. Drept răspuns, preşedintele Senatului susţine că nimeni nu are dreptul să se amestece în deciziile Parlamentului şi respinge propunerea şefului statului. Aşadar, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc urmează să fie votată marţi, aşa cum a stabilit conducerea Parlamentului.
Antena3.ro