"Cu grupul celor 18 deputaţi de la minorităţi am semnat un acord de colaborare valabil şi după alegerile parlamentare. Ei au fost extrem de corecţi, utili, vor fi şi în continuare faţă de Guvern", a spus Ponta, potrivit Mediafax.
Totodată, şeful Executivului a anunţat că miercuri va avea o primă întâlnire împreună cu colegii săi din USL cu grupul minorităţilor pentru a reconfirma această colaborare.
"Nu e vorba că ne trebuie votul celor de la minorităţi, e vorba că ne ţinem de cuvânt faţă de ei. Să nu se uite că avem acest acord, că-l ţinem în continuare şi că cei de la minorităţi sunt partenerii noştri în continuare şi în actul de guvernare", a spus Ponta.