Vicepreşedintele Victor Ponta face eforturi în prezent pentru a înjgheba o echipă de conducere pe care să o contrapună listei pe care Mircea Geoană o va prezenta la Congres. Potrivit unor surse social-democrate, pe lista de posibili vicepreşedinţi se află deja câţiva lideri de filiale de care îl leagă o strânsă prietenie, precum Radu Moldovan de la Bistriţa Năsăud şi Adrian Duicu de la PSD Mehedinţi, dar şi Florin Cazacu, liderul PSD Hunedoara şi Vlad Mănăstireanu de la Tulcea. Ultimul figurează însă şi pe lista cu propuneri pentru conducerea partidului cu care Geoană va veni în faţa Congresului din 20 februarie. Printre vicepreşedinţii pe care Ponta intenţionează să-i propună la rândul său se mai numără Titus Corlăţean, călărăşeanul Doru Ioan Tărăcilă şi senatorul de Teleorman, Şerban Mihăilescu, ne-au mai declarat sursele citate.
Liderul PSD Gorj, Florin Cârciumaru a fost propus astăzi în mod oficial de Ponta să fie vicepreşedinte la nivel naţional în echipa sa, iar acesta a acceptat.
Ponta va încerca astăzi să aducă în echipa sa şi pe liderii filialelor Vaslui şi Dâmboviţa, Dumitru Buzatu şi Ion Stan şi poartă negocieri similare şi cu liderul PSD Suceava, Eugen Bejenariu, un apropiat al senatorului Miron Mitrea, mai susţin aceleaşi surse.
Două funcţii cheie sunt păstrate însă în eventualitatea în care actualul secretar general al partidului, Liviu Dragnea îi va susţine candidatura la Congres. Potrivit surselor citate, Dragnea a fost momit de Ponta chiar cu perspectiva ocupării funcţiei de prim-vicepreşedinte, iar în prezent acesta pare că se pregăteşte să părăsească tabăra lui Geoană cu doar trei zile înainte de Congres. O ofertă similară a fost lansată şi în direcţia lui Cristian Diaconescu, deşi se crede că acesta a intrat deja în sfera de influenţă a lui Mircea Geoană, sedus de ideea funcţiei numărul doi în PSD.
"În continuare eu pe Cristi îl consider partenerul meu de proiect politic, indiferent dacă vom candida separat sau împreună, indiferent de formulă. Suntem doi oameni care gândim la fel, am început politica la fel şi avem un drum lung înainte împreună", a trimis de la Târgu-Jiu Ponta o invitaţie către colegul său.
Ponta a spus că acest "parteneriat" rămâne valabil indiferent dacă Diaconescu va candida sau nu împotriva sa la preşedinţia partidului.
"Nu i-am cerut un răspuns. Eu nu forţez mâna nimănui şi nu-mi place să fac anunţuri pe care apoi să le dezmintă chiar Cristi. Îl cunosc atât de bine şi ne respectăm reciproc. Dacă vom reuşi să fim pe acelaşi proiect va fi extraordinar, dacă nu, oricum vom lucra împreună", a mai spus Ponta.
În cazul în care Diaconescu va refuza mâna sa întinsă, Ponta speră în atragerea filialelor Cluj şi Maramureş de partea sa prin oferirea unor funcţii de conducere unor lideri ai acestor organizaţii, cum este cazul senatorului Sorin Bota. La Prahova, fief al lui Adrian Năstase, liderul organizaţiei, Marian Săniuţă a refuzat un post de vicepreşedinte pe lista lui Ponta pe motiv că nu-şi doreşte nici o funcţie la centru, ne-au mai declarat aceleaşi surse.
Marius Vulpe, Antena3.ro