Legea finanţării partidelor
"Vom vota în aşa fel încât solicitările şi observaţiile modifcările transmise de preşedinte să fie adoptate, să avem legea finanţării partidelor, o lege care să asigure pentru viitoarele campanii transparenţă, să asigure responsabilitate şi un mod cât mai echilibrat de finanţare a campaniilor."
"Toate solicitările, inclusiv cele referitoare la orice fel de finanţare să fie făcute nu în numerar, ci prin bancă, cu atât mai mult cu cât intră în vigoare şi noua lege privind toate tranzacţiile. O susţinem. Sprijinul pentru o Autoritate Electorală Permanentă mai puternică, inclusiv în zona de salarizare, o susţinem".
Legea Alegerilor Locale
"Pe baza acordului între toate grupurile parlamentare, vom vota şi sper ca până la 15 mai să fie transmisă spre promulgare legea prin care primarii sunt aleşi din primul tur, CJ-urile se aleg şi, din cadrul CJ, preşedintele CJ se alege în mod indirect."
Legea Alegerilor Parlamentare
"Sistemul proporţional, în aşa fel încât fiecare partid să îşi asume candidaţii şi să încercăm să avem o mai bună performanţă a membrilor Parlamentului, evident, cu o reducere semnificativă a numărului de parlamentari."
Asigurarea votului diasporei
"Atâta timp cât solicitările noastre, de organizare a alegerilor în afara ţării tot de către AEP, nu de către Guvern şi organizarea acestora pe baza înscrierii cetăţenilor români, într-un termen de şase luni înainte de alegeri, este o propunere pe care o susţinem."
Revizuirea Constituţiei
"Din păcate, colegii din PNL nu au o poziţie clară în acest moment pe acest subiect, dacă mai susţin sau nu acest lucru. Este important să ştim dacă mai putem să facem în acest an revizuirea Constituţiei sau dacă este un proiect pe care PNL nu îl mai consideră de actualitate."