Victor Ponta a declarat că nu s-a îngrijorat de faptul că Traian Băsescu nu vorbește în această perioadă, ci de pensii, salarii și fonduri europene. Acesta a menționat că nici președintele nu ar trebui să se îngrijoreze, deoarece USL a repus România pe drumul corect.
"Eu le transmit românilor că nu eram îngrijorat că nu vorbeşte domnul Băsescu, eu eram îngrijorat să avem bani pentru pensii, salarii, fonduri europene şi îi avem, astfel încât, într-adevăr, situaţia arată mult mai bine faţă de prăpastia şi dezastrul de la începutul anului. Da, aici sunt de acord, nu trebuie să fie îngrijorat, pentru că am repus maşina România pe drumul corect, iar povestea aia cu repornirea inimii...păi PDL ne-a băgat în infarct toată ţara. Acum sper să nu o mai repornească ei, că asta mai lipseşte", a afirmat Ponta.
Traian Băsescu a postat un mesaj video pe Facebook în care le-a mulțumit celor care i-au transmis mesaje de ziua domniei sale. Acesta a ținut să mai transmită că, deși a tăcut puțin în ultimul timp, asta nu înseamnă că a început să gândească altfel despre țara sa, iar acest lucru se va vedea curând.