Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, după întâlnirea dintre putere şi opoziţie, că, din păcate, nu s-a ajuns la niciun rezultat pozitiv şi nu s-au înţeles pe nimic.
"Nu am progresat", a spus Ponta, care a precizat că reprezentanţii USL au prezentat doleanţa românilor de înlocuire a actualului Guvern cu unul de tehnocraţi care să organizeze alegeri anticipate şi, totodată, s-a cerut înlocuirea ministrului Traian Igaş, dar nu s-a primit niciun rãspuns.
Totodată, Ponta, lider USL, a spus că opoziţia a cerut renunţarea la comasarea alegerilor parlamentare şi locale.
Opoziţia a propus o comisie comună putere-opoziţie în vederea organizării de anticipate, pentru alegerea unui Parlament cu mai puţini parlamentari, votaţi uninominal.
Preşedintele PSD a spus că la întâlnire nu s-a ajuns la niciun rezultat pozitiv, iar opoziţia şi puterea nu s-au înţeles "pe nimic".
Anterior, surse participante la discuţii au declarat că premierul a acceptat, la întâlnirea cu opoziţia, doar organizarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, potrivit
Mediafax.
Preşedintele PDL,
Emil Boc, a anunţat, miercuri, că săptămâna viitoare va fi convocată o sesiune extraordinară a Parlamentului.