Premierul Victor Ponta, aflat joi dimineaţa la un seminar economic, a dezvăluit participanţilor în faţa cărora urma să susţină un discurs că, în pofida "legendei publice", el este cel care se trezeşte mai greu dimineaţa dintre liderii politici, şi nu preşedintele liberal, Crin Antonescu.
"Sunt câteva elemente de potenţial, sper să reuşesc să le invoc într-un timp cât mai scurt. Mai destăinui un secret: îi spuneam lui Geoană (aflat la seminar - n.r.) că, în ciuda legendei publice, dintre liderii politici eu sunt cel care mă trezesc mai greu dimineaţa, dar întotdeauna legenda bate realitatea şi important este să dovedesc că pot şi la ora 09.38 să îmi prezint ideile la fel de clar pe cât voi încerca să o fac la ora 17.00 (la lansarea programului economic al USL - n.r.)", a spus Ponta, potrivit
Mediafax.
Numeroşi lideri ai opoziţiei l-au acuzat pe liderul PNL, Crin Antonescu, că lipseşte de la şedinţele Parlamentului deoarece se trezeşte greu dimineaţa.