Antena 3 CNN Politică Ponta, despre proiectul Roşia Montană: Dacă votul din Parlament va fi politic, proiectul nu trece. Există şi un plan B

Ponta, despre proiectul Roşia Montană: Dacă votul din Parlament va fi politic, proiectul nu trece. Există şi un plan B

2 minute de citit Publicat la 14:28 05 Oct 2013 Modificat la 14:28 05 Oct 2013
Ponta, despre proiectul Roşia Montană: Dacă votul din Parlament va fi politic, proiectul nu trece. Există şi un plan B
Foto: Agerpres
Premierul Victor Ponta a explicat, într-o ediţie specială Income, la Antena 3, că este normal să existe o divizare a societăţii când vine vorba despre proiectul Roşia Montană dar a arătat că aproape toată clasa politică a fost constată, inclusiv preşedintele Traian Băsescu, Crin Antonescu şi Traian Băsescu.
 
"În mod sigur a existat şi e normal să existe o diviziune în societate. Clasa politică nu a fost divizată. Toţi am studiat, am avut diverse poziţii, în general pro, când au apărut manifestaţiile, unii s-au sucit. Cum a făcut PDL. Când au văzut că ies oamenii în stradă să scandeze, s-au sucit. Eeste un gen de ipocrizie politică. Cei din stradă ştiu că PDL este pro proiectului."
 
"Nu cred că se joacă mandatul meu. Nu vorbim doar despre Roşia Montană. Vorbim despre o anumită gândire. Ori exploatăm resursele naturale, ori nu le exploatăm, lucrăm din faţa calculatorului şi nu e realizabil şi importăm tot. E un punct de vedere extrem pe care eu nu îl împărtăşesc. Dar există şi o foarte mare pătură de mijloc, care susţine ideea creării locurilor de muncă, dar fără să afecteze mediul. Şi atunci mergem la standardele europene, aplicate peste tot." 
 
Întrebat dacă proiectul va trece de votul Parlamentului. Ponta a explicat că depinde de natura votului.
 
"Comisia Specială face doar un raport. Dacă se rămâne într-un vot politic, nu va trece. PNL a anunţat că votează contra, nu a explicat nciiodată de ce, PDL a spus că votează contra, UDMR a fost constant. La Senat va fi respins proiectului, dacă se rămâne pe vot politic. Dacă această comisie reuşeşte să arate că se fac investiţii, locuri de muncă, dar că se şi respectă toate standardele de mediu, probabil va trece mai departe."
 
Prim-ministrul a subliniat că varianta care există acum a proiectului este mult mai bună şi mai eficientă decât cea anterioară dar şi cât are de câştigat statul român din tot planul.
 
"Ceea ce noi am negociat este mult, mult mai bine. În primul rând ca mediu. Varianta pe care noi o avem acum este mult mai bună decât cea a guvernelor anterioare. E vorba de faptul că trebuie spus adevărul - nu este acelaşi cu cel iniţial. Licenţa iniţială, din 99-2000 nu respecta toate standardele. Deci mediu, redevenţă şi mai e ceva - conform planului, statul român încasează 3,7 miliarde de dolari pe care le-am stabilit clar să le folosim doar în proiecte regionale. Compania ar urma să încaseze 2 şi nu ştiu cât miliarde."
 
În fine, premierul a arătat că există şi un plan B, în cazul în care proiectul va fi respins la vot în Parlament.
 
"Planul B este de a explica tuturor investitorilor, naţionali, străini, să le spunem că acesta a fost un proiect respins pe un criteriu politic, dar că România rămâne o ţară deschisă investiţiilor şi afacerilor. Dacă Parlamentul respinge legea, nu se mai face. În schimb nu ştiu de unde o să iau bani pentru ecologizarea zonei care este afectată chiar acum, pentru că toată lumea se referă la ce ar putea să fie acolo, dar nimeni nu vorbeşte despre ce există deja acolo, ca probleme de mediu."
 

×
x close