![simona bucura oprescu anunt important despre varsta de pensionare simona bucura oprescu anunt important despre varsta de pensionare](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/07/16/simona-bucura-oprescu-anunt-important-despre-varsta-de-pensionare-912795.jpg)
Premierul Victor Ponta a susţinut, marţi dimineaţă, că în spatele acuzaţiei de plagiat, care i s-a adus de către revista Nature, se află consilierul prezidenţial Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei.
De asemenea, şeful Guvernului a ţinut să precizeze faptul că se va prezenta la comisia de specialitate din Ministerul Educaţiei pentru a da "toate explicaţiile necesare" în privinţa acuzaţiilor de plagiat care i s-au adus, arătând că totul este o înscenare.
Premierul a precizat că a consultat mai mulţi profesori şi singurul reproş care i se poate aduce este că nu a pus în subsolul paginii autorul, ci la sfârşit, ca bibliografie.
"Dacă aceasta este o eroare sunt gata să mi-o asum şi să plătesc pentru ea, dar în niciun caz atâta timp cât sunt aici toţi autorii trecuţi la bibliografie nu se poate vorbi de intenţia mea de a-mi asuma ceva ce au făcut alţii", a declarat Ponta.
Luni, în presa din România au apărut informaţii privind suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a premierului Victor Ponta, după ce articolul iniţial a apărut în revista Nature.