Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că USL va depune la prima şedinţă de plen cererea de revocare a Robertei Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei, însă reprezentanţii PDL "s-au speriat foarte tare şi au amânat toate şedinţele de plen până la Paşte".
Victor Ponta a declarat că va depune cererea de revocare a Robertei Anastase la prima şedinţă din plen. Dar, după cum a spus acesta, cei de la PDL s-au speriat şi au amânat toate şedinţele de plen până la Paşte.
Însă PSD are şi un plan B: la prima şedinţă a Camerei, punctul unu va fi cererea de revocare a Robertei Anastase", a declarat Ponta.
USL o acuză pe Roberta Anastase de fraudarea votului de la Legea pensiilor şi a altor voturi.
Camera Deputaţilor nu va desfăşura activităţi săptămâna aceasta, deputaţii urmând să lucreze în comisii, a decis Biroul Permanent al Camerei.
Secretarul Camerei Dumitru Pardău a făcut, luni, acest anunţ, arătând că nu sunt proiecte în dezbatere şi că trebuie recuperată activitatea din comisii.
Potrivit unor surse parlamentare, Camera Deputaţilor nu va lucra cel puţin două săptămâni în şedinţă în plen, precizează
Mediafax.