Antena 3 CNN Politică Ponta:Decizia aparţine Curţii pe 30 iulie. Guvernul va respecta inclusiv invalidarea

Ponta:Decizia aparţine Curţii pe 30 iulie. Guvernul va respecta inclusiv invalidarea

1 minut de citit Publicat la 19:35 12 Iul 2012 Modificat la 19:35 12 Iul 2012
Ponta:Decizia aparţine Curţii pe 30 iulie. Guvernul va respecta inclusiv invalidarea
Foto: Agerpres
Decizia finală privind referendumul va aparţine Curţii Constituţionale, care va emite imediat după scrutin o decizie de validare sau invalidare, Guvernul angajându-se să respecte această decizie, a declarat, la Bruxelles, premierul Victor Ponta, scrie Mediafax.
   
"Ordonanţa de urgenţă nu rămâne nerezolvată, săptămâna viitoare Parlamentul se va reuni pentru a pune în acord toate textele, pentru că în acest moment este vorba de trei legi : Legea iniţiată de domnul Băsescu şi PDL prin care preşedintele nu poate fi demis decât dacă majoritatea absolută a românilor votează în acest sens, este şi al doilea text de lege aflat la Curtea Constituţională în care se vorbeşte de majoritatea celor care votează, dar cu o condiţie de cvorum şi a treia lege, care a fost şi în 2007, cuprinsă şi în ordonanţă, în care se vorbeşte de majoritatea celor care participă. În acelaşi timp însă am spus care este soluţia de a asigura atât pentru Comisia Europeană, cât şi pentru toţi cei implicaţi în procesul din România: pe 29 iulie va fi referendumul, care nu produce niciun efect juridic decât după ce a doua zi, probabil, pe 30 iulie, Curtea Constituţională îl validează şi spune dacă rezultatele sunt valide sau nu", a spus Ponta.
   
El a explicat astfel că decizia finală privind referendumul va aparţine Curţii Constituţionale, Guvernul angajându-se să respecte decizia CC de validare sau invalidare a referendumului, în funcţie de numărul de participanţi şi de rezultatul votului.

×
x close