Pactul continuă cu toate că şeful Executivului spune că Traian Băsescu este un personaj politic iresponsabil, care face mult rău României.
Victor Ponta susţine însă că rolul său este acela de a nu crea blocaje şi de a dezamorsa conflictele pe care le stârneşte preşedintele, iar pentru încheierea crizei politice din ţara nostră, premierul mai are o singură speranţă - încheierea mandatului lui Traian Băsescu.