Preşedintele PSD, Victor Ponta, reacţionează la răspunsul neobişnuit pe care l-a dat Elena Udrea, pe blogul personal, în urma acuzaţiilor făcute de liderul social-democrat, informează
Gândul.
Victor Ponta susţine că ministrul Tursimului şi Dezvoltării Regionale a fost deranjată de prezentarea caracatiţei şi mafiei lui Blejnar, dar răspunsul acesteia a venit făcând referire la o temă sexuală şi nu la subiectul prezentat. "Fiecare răspunde cum poate. De ce vorbesc unii despre sex răspunzând unor acuzaţii serioase, asta e o enigmă pe care nu o pot dezlega eu" a replicat preşedintele PSD.
Şeful social-democrat consideră că, dacă Elena Udrea dorea să-i răspundă, ar fi făcut-o discutând despre corupţia din vămi şi implicarea şefului ANAF, Sorin Blejnar, în această "mafie". În schimb, continuă Ponta, doamna ministru a folosit metoda Băsescu "eu te întreb de flotă, iar tu îmi răspunzi despre ce vrei tu." dar această metodă nu mai funcţionează "Ei sunt la putere şi sunt obligaţi, nu în faţa mea, ci a oamenilor, să dea explicaţii".
Ministrul Turismului, Elena Udrea a susţinut într-o postare pe blog, că preşedintele PSD, Victor Ponta este un “flăcău care a ajuns preşedinte de partid înainte de a depăşi faza concursurilor de frumuseţe terminate cu dosare penale de la organizaţia de tineret a PSD.”
Democrat-liberala spune că Ponta îi pomeneşte atât de des numele în ultima perioadă, încât nu poate fi vorba de altceva decât despre "o obsesie chinuitoare" pe care ar fi dobândit-o în ceea ce o priveşte.