Premierul Ponta a declarat că suma de 1,8 milioane euro prezentată de Dan Diaconescu pentru salarii la Oltchim reprezenta doar un împrumut restituit de "mama copilului său", deoarece acesta nu avea întreaga sumă necesară, explicând astfel că "unul de la spitalul 9" a venit să blocheze privatizarea.
Atenţionat, într-o emisiune televizată, că "pacientul Oltchim era să moară pe masă din cauza unor mari dificultăţi în timpul operaţiei ", premierul a răspuns că, din fericire, "pacientul" nu moare, dar că şi el poate continua această paralelă medicală cu explicaţia că în timp ce Guvernul vroia să opereze pacientul "a venit unul de la spitalul 9 şi ne-a dat peste mâini". El a precizat că este vorba doar de o paralelă medicală, fără aluzii.
Premierul a susţinut totodată că cele 1,8 milioane euro prezentate de către Dan Diaconescu reprezentau doar un împrumut restituit de "mama copilului lui Diaconescu" şi a reluat ideea conform căreia "povestea cu Dan Diaconescu" denotă lipsa unui sistem de justiţie care să funcţioneze eficient pentru a sancţiona persoanele care prezintă statului documente false.
Ponta a susţinut din nou şi faptul că Diaconescu a beneficiat de protecţie politică din partea PDL, a lui Videanu şi "poate şi din partea domnului Băsescu", spunând că a primit informări din partea serviciilor de informaţii legate de fapte de înşelăciune comise de Diaconescu. Potrivit premierului, toate aceste informări se află la Parchet, fără să fi generat însă o reacţie.
"Dacă domnul Diaconescu sau orice alt domn care vine cu documente false ajunge în închisoare a doua zi, vă garantez că la Tarom şi la CFR Marfă nu mai vine niciun alt escroc. Dar dacă escrocul este bine-mersi şi formează guvernul cu PDL dacă nu ia USL 50%, atunci se vor prezenta alţi diaconeşti", a afirmat Ponta.
Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de acţiuni deţinut de stat, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.