Victor Ponta, preşedintele PSD, a declarat, luni, în plenul Parlamentului, că bugetul de stat pe anul 2012 este construit pentru a servi camaniei electorale şi pentru firmele Partidului Democrat Liberal.
Social democratul a afirmat că Guvernul a realizat proiectul de buget în aşa fel încât să poat fi folosit în campania electorală a PDL şi UDMR şi a "domnilor şi doamnelor cu onoarea pătată".
Ponta a avertizat că, din cauza faptului că banii de la buget vor fi folosiţi pentru campania electorală, pentru educaţie, sănătate, investiţii şi dezvoltare nu vor exista bani deloc.
Preşedintele PSD a afirmat că parlamentarii USL sunt dispuşi "să sprijine" bugetul pe 2012 dacă puterea va accepta amendamentele Uniunii, prin care s-ar asigura o creştere a bugetului cu 0,7% din PIB.
Deputaţii şi senatorii vor dezbate în această săptămână proiectul bugetului de stat pe anul 2012 până la ora 21.00 zilnic, au stabilit, luni, Birourile Permanent ale celor două Camere legislative, votul final urmând a fi dat joi, probabil la ora 20.00