Traian Băsescu va trebui să se considere un preşedinte demis de către cei care l-au ales şi să accepte această situaţie dacă la referendum peste 5,2 milioane de români vor vota pentru demiterea acestuia, a declarat premierul Victor Ponta, scrie
Mediafax. "Juridic, va decide Curtea Constituţională luni şi respectăm decizia, că ne place sau nu, dar politic, dacă peste 5,2 milioane de români vor veni la referendum şi vor vota pentru demiterea preşedintelui, practic domnia sa este un preşedinte demis de către cei care l-au ales şi trebuie să accepte această situaţie. Un Traian Băsescu care se întoarce la Cotroceni înseamnă în continuare scandaluri, bătălii, lupte, ori într-o perioadă de criză cumplită ai mare nevoie ca cei aflaţi în funcţii importante să colaboreze", a spus Ponta, la postul public de radio.
El a arătat că, prin neparticipare la referendum, preşedintele Băsescu îşi pierde legitimitatea unui om ales în funcţie, deoarece "nu poţi să pleci de pe teren şi să câştigi la masa verde".
"Cred că duminică seara cariera politică a preşedintelui Băsescu se va încheia într-un mod lamentabil", a adăugat Ponta.