"Eu ştiam că să fiu prim-ministru cu Băsescu preşedinte o să fie un joc de-a şoarecele şi pisica: eu o să mă ocup de investiţii în România şi de joburi, dumneavostră o să vă ocupaţi de votat legi în Parlament şi el o să se ocupe să ne facă dosare. Dar nu e o surpriză, cu asta se ocupă, aşa a stat la putere şi aşa va face până va pleca de la putere, lucru pe care, evident, îl doresc să se întâmple cât mai rapid, ca să mai terminăm cu dosarele, mizeriile şi cu acuzaţiile şi cu sistemul securist al lui Băsescu", a spus Ponta, în faţa conducerii centrale a PSD.
Preşedintele PSD le-a cerut liderilor social-democraţi să fie calmi şi să îşi respecte obligaţiile faţă de cei care i-au ales.
"Am rezistat atâţia ani împotriva lui, mai rezistăm puţin şi cred că avem obligaţia să ne facem datoria faţă de cei care ne-au votat. Băsescu şi cu Funeriu nu ne-au votat, nu ne-au iubit vreodată, nu cred că nu avem nicio obligaţie faţă de ei. Să fim calmi şi să mergem mai departe neabătut către ceea ce oamenii aşteaptă de la noi", a spus Ponta.
Victor Ponta a declarat, marţi, că va renunţa la titlul de doctor dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educaţiei, că a greşit trecând la sfârşitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, şi nu în subsolul paginii.