"Am discutat şi cu Oprea, şi cu ceilalţi şi am considerat că, dincolo de lucrurile care ne-au despărţit în această perioadă şi nu şi le-a luat nimeni neapărat înapoi, este important să reunim PSD-ul cu ceea ce s-a desprins atunci din PSD şi, practic, să avem o singură formaţiune de partea de centru-stânga. Pe partea de centru-dreapta este PNL-ul în primul rând, este PC-ul, este şi PDL-ul, nu ştiu dacă rămân, dacă pleacă înapoi la social-democraţi sau nu, dar asta a fost decizia politică, iar cei de la UNPR în momentul votului de învestire al Guvernului pe care-l conduc şi după aceea au fost foarte corecţi", a spus Ponta la un post TV, potrivit Mediafax.
Întrebat dacă "prevede" şi nişte locuri de parlamentari, Ponta a răspuns că, probabil, că o parte dintre cei care sunt acum parlamentari "vor fi sprijiniţi".
El a adăugat că aceste lucruri nu au fost încă stabilite, dar a precizat că USL se bazează în acest moment pe UNPR şi grupul minorităţilor pentru majoritate parlamentară şi stabilitate politică.