Antena 3 CNN Politică Ponta: Adrian Năstase nu mai e membru PSD, din momentul condamnării definitive

Ponta: Adrian Năstase nu mai e membru PSD, din momentul condamnării definitive

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 17:02 28 Iun 2012 Modificat la 17:02 28 Iun 2012
Ponta: Adrian Năstase nu mai e membru PSD, din momentul condamnării definitive
Foto: Agerpres
Fostul prim-ministru Adrian Năstase şi-a pierdut calitatea de membru al PSD în momentul în care a primit sentinţa de condamnare definitivă, potrivit statutului partidului, a declarat premierul Victor Ponta, presei spaniole.

"Eu respect deciziile instituţiilor, însă este un moment dificil pentru mine şi pentru partidul meu. Cu Năstase, am intrat în NATO şi s-au încheiat negocierile cu UE, ne amintim de multe momente pozitive", a declarat Ponta, informează, joi, cotidianului El Pais, potrivit Agerpres.

Totodată, premierul Ponta a spus că a remarcat situaţii similare, precum condamnarea lui Adrian Năstase pentru finanţarea ilegală a partidului în timpul unei campanii electorale, şi în alte ţări europene.

"Probabil, modul de finanţare a campaniilor reprezintă o problemă în toate democraţiile", a apreciat Victor Ponta.

Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, pe 20 iunie, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul calităţii". Năstase a fost internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat pe 21 iunie.




×
x close