"Un consilier prezidenţial trebuie să fie un om capabil să-şi ţină gura, chiar când crede că ar avea ceva interesant de spus", a scris Paleologu.
"Aud asta de vreo 5 ani, în general, de la PSD şi PNL. Dar e bine că avem candidaţi ai ARD tăcuţi", a replicat Lăzăroiu.
"Nu e o chestiune partizană, ci o chestiune de principiu", "iar candidaţii, prin forţa lucrurilor, nu sunt tăcuţi: vorbesc cu oamenii, ascultă, discută etc.", a scris din noi deputatul PDL.
"Mă bucur. Nu ştiu însă de ce toată lumea mă opreşte pe mine pe stradă să-mi spună că ARD are candidaţi impotenţi. Le-am explicat că eu nu sunt din ARD", a continuat Lăzăroiu, Paleologu replicând că e mult spus "candidaţi impotenţi" şi că unii sunt mai buni, alţii mai puţin.
"E adevărat că avem o campanie cam plicticoasă, dar motivul e altul, după părerea mea", a adăugat deputatul PDL.
"Pe de altă parte, aşa cum reiese dintr-o serie întreagă de declaraţii ale unor lideri USL, au de gând să-l suspende din nou pe Băsescu, ceea ce este, evident, culmea prostiei", a mai scris Paleologu, Lăzăroiu răspunzând că el crede că aceştia nu vor mai merge la o nouă suspendare, "dar e bine să ştie toată lumea consecinţele".
"Depinde de scorul cu care vor câştiga. La noi cele mai mari prostii sunt posibile. Eu eram convins încă din iunie că-l vor suspenda pe preşedinte pe baza unui simplu considerent: dacă e o prostie de făcut, sigur o vor face", a continuat Paleologu, Lăzăroiu răspunzând că "între timp au mai învăţat şi ei". "Unii da, alţii chiar sunt incorigibili...Nu neglija factorul «fandacsie». Conu' Leonida avea mare dreptate", a conchis Paleologu.