Situaţia energetică a României
este de câteva zile subiect de dispută între PSD şi
PDL. În timp ce românii resimt efectele creşterii
preţurilor, liderii politici caută vinovaţi fără vină. Preşedintele Partidului Democrat
Liberal, Emil Boc, insistă asupra ideii că liderii PSD se află la
originea actualei crize din energie. El îi atacă dur pe cei
care au fost la guvernare între 2001 şi 2004, când au
fost privatizate societăţile de al căror nume se leagă scumpirile
la combustibili.
Una dintre aceste companii este Petrom. ?Dorim să ajutăm PSD-ul să-şi
revină din amnezie. Dorim să ajutăm pe domnul Iancu să-şi
amintească faptul că la originea acestei crize la alimente, la
energie şi la gaze stă contribuţia substanţială şi fundamentală
a PSD prin Adrian Năstase - prim ministru, Dan Ioan Popescu -
Ministrul Energiei şi Iulian Iancu - secretar de stat, responsabil
cu energia şi gazele naturale din perioada 2001-2004. Toţi aceşti
domni din PSD, care astăzi plâng pe umerii românilor ce
o duc foarte greu, sunt aceia care au girat contractele pe termen
lung din domeniul energiei şi gazelor şi care astăzi stau la baza
imposibilităţii de a lua acele măsuri pe care România ar
trebui să le ia? a declarat luni într-o conferinţă de
presă preşedintele PD-L.
În acelaşi timp, liderul PSD
Mircea Geoană aruncă pisica în curtea preşedintelui Traian
Băsescu. Geoană spune că însuşi şeful statului l-a chemat
pe social-democratul Iulian Iancu ca principal specialist pe probleme
de energie, la momentul privatizărilor din domeniu. Acelaşi Iancu
pe care Emil Boc îl acuză de privatizări frauduloase.
Emil Boc se declară revoltat de
explicaţiile pe care PSD-istul Iulian Iancu le-a dat anterior cu
privire la măsuruile care trebuie luate ca populaţia să resimtă
cât mai puţin aceste scumpiri. Cu toate acestea, nota de
fundamentare a vânzării Petrom, a fost semnată chiar de
fostul secretar de stat Iulian Iancu, actual deputat PSD. Boc adaugă
că social-democraţii au semnat în perioada 2001 - 2004 toate
contractele pe termen lung referitoare la energie şi gaze naturale.
În replică, liderul PSD, Mircea
Geoană a cerut Senatului să facă public raportul Comisiei de
anchetă cu privire la privatizarea Petrom, pentru a arăta că şeful
statului este de fapt responsabil de privatizarea companiei.
?Liderul român care a solictat
în scris privatizarea Petrom este domnul Traian Băsescu, în
anul 2000, când, în calitate de ministru coordonator cu
Banca Mondială a cerut în scris premierului Mugur Isărescu
privatizarea Petrom, pentru, citez din memorie, a acoperi pagubele la
buget şi optimizarea sectorului energetic naţional.? a mai spus
liderul PSD.
Antena 3