Antena 3 CNN Politică PNL vrea amendarea legii offshore

PNL vrea amendarea legii offshore

1 minut de citit Publicat la 15:34 03 Sep 2018 Modificat la 15:34 03 Sep 2018
o_1cmfmogo119ch193m1ue9droao38.jpg

Liberalii au anunţat că vor amenda legea offshore cu privire la utilizarea resurselor financiare obţinute de statul român din exploatarea resurselor de gaze. 

"Am stabilit poziţia PNL privitoare la legea offshore. Ne interesează mai puţin chestiunile legate de taxare. Trebuie folosit sistemul de taxare care este folosit la nivelul celorlalte ţări. Ceea ce ne interesează pe noi este ca banii care îi câştigă statul român să fie folosiţi în beneficiul cetăţeanului, pentru ca cetăţenii să beneficieze de pe urma acestor resurse de gaz pe care le are România. Din acest motiv, vom propune un amendament de utilizare a acestor resurse financiare pe care le obţine statul român de pe urma exploatării pentru două tipuri de obiective: în primul rând, pentru finanţarea constituirii de reţele de distribuţie a gazului în toate localităţile unde nu există (...) şi, de asemenea, asigurarea finanţării pentru a conecta localităţile la reţelele de gaz natural astfel încât să beneficieze cei 65% dintre cetăţenii români care astăzi nu beneficiază de utilizarea gazului natural în gospodării, ca urmare a resurselor financiare pe care le câştigă statul român din această exploataţie", a explicat luni preşedintele PNL, Ludovic Orban. 

El a arătat că al doilea obiectiv este ca acel fond care s-ar constitui să poată fi folosit pentru investiţii, pentru companii care utilizează gazul natural pentru realizarea de produse cu valoare adăugată. 

"De asemenea, să putem folosi resursele financiare pentru diferite investiţii, inclusiv în CET-uri, care să poată să-şi asigure ca şi combustibil utilizat gazul natural în integralitate", a adăugat Orban. 

×
Etichete: PNL lege offshore
x close