Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, după întâlnirea cu liderul PSD Marcel Ciolacu, că PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale. Nominalizarea urmează să fie stabilită în forurile de conducere ale partidului. El a mai precizat că a discutat cu liderul PSD şi despre formarea de majorităţi acolo unde PSD şi PNL au candidat pe listă comună, potrivit news.ro.
Preşedintele PNL s-a întâlnit marţi cu liderul PSD, în cadrul primei discuţii ce a avut loc după alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie, dintre cei doi lideri ai coaliţiei.
Întrebat despre subiectele pe care le-au avut, Nicolae Ciucă a precizat că s-a discutat despre posibilitatea ca, acolo unde au existat liste comune PSD-PNL, în ţară, să se constituie majorităţi ale alianţei.
Liderul liberal a negat ferm varianta unui candidat comun la Cotroceni. Întrebat dacă este posibilă o candidatură comună PSD-PNL, la alegerile prezidenţiale, Ciucă a răspuns: ”Nu”.
”PNL va avea propriul candidat. Urmează să stabilim în forurile de conducere ale partidului”, a mai adăugat preşedintele PNL.
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă își vor consulta liderii din teritoriu, în ședințe separate pentru a decide cu privire la strategia pe care o va aborda fiecare partid în parte.
PSD a convocat deja o ședință a Consiliului Național Politic, vineri, la Sâmbăta de Sus, Brașov, pentru a analiza rezultatele alegerilor din 9 iunie și pentru a lua o decizie privind strategia pentru următoarele alegeri.
De partea cealaltă, liberalii intenționează să convoace Biroul Politic Național tot spre sfârșitul săptămânii, mai exact vineri. Un anunț oficial nu a fost făcut deocamdată.