Antena 3 CNN Politică PNL, ședință de urgență, după ce PSD a decis ziua în care se va vota moțiunea

PNL, ședință de urgență, după ce PSD a decis ziua în care se va vota moțiunea

Dan Gabor
1 minut de citit Publicat la 21:00 26 Aug 2020 Modificat la 21:00 26 Aug 2020
PNL, ședință de urgență, după ce PSD a decis ziua în care se va vota moțiunea
Sursa foto: Hepta

„Avem o ședință a BPN-ului în această seară, de la ora 20.00. Am fost convocați pe Zoom. Probabil vom discuta despre alegeri și despre moțiunea de cenzură”, au precizat surse din conducerea PNL.

Moțiunea de cenzură se va vota luni – 31 august, a anunțat miercuri președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Joi, de la ora 11.00, va avea loc ședința Birourilor Permanente Reunite ale celor două camere ale Parlamentului, în cadrul căreia ar urma să se decidă acest lucru.

Președintele Iohannis, reacție după ce PSD a anunțat când se votează moțiunea: Este o bătaie de joc!

Klaus Iohannis a venit cu o reacție acidă după ce PSD a anunțat că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului se va vota pe 31 august. Președintele a declarat că acest lucru este o bătaie de joc din partea PSD, iar el nu își dorește să treacă.

"Această moţiune este prima de la Revoluţie care se depune într-o sesiune extraordinară. Este o bătaie de joc din partea PSD şi eu nu îmi doresc să treacă. Suntem în pandemie, suntem în criză economică şi oricum avem alegeri peste câteva săptămâni, la începutul lui decembrie. Ce rost are o moţiune în aceste condiţii?

Chiar nu cred că PSD îşi imaginează sau îşi doreşte să preia guvernarea, cred că îşi doresc pur şi simplu să arunce ţara în aer. Asta mi se pare grav. Sper să existe suficientă înţelepciune în Parlament ca să nu treacă această moţiune, total neavenită, izvorâtă din cinismul pesedist. ", a declarat Klaus Iohannis.

PSD, anunț despre moțiunea de cenzură

Marcel Ciolacu a anunțat pe pagina personală de Facebook că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului va fi votată în Parlament pe 31 august.

”Moțiunea de cenzură se va vota luni – 31 august!
Guvernul Orban trebuie să plece!!!”, este mesajul transmis de Marcel Ciolacu.

×
x close