Antena 3 CNN Politică PNL: Români, votaţi "DA" la referendum!

PNL: Români, votaţi "DA" la referendum!

1 minut de citit Publicat la 10:42 03 Mai 2007 Modificat la 10:42 03 Mai 2007
PNL: Români, votaţi "DA" la referendum!
Democraţii nu se arată surprinşi de poziţia foştilor lor aliaţi. Vicepreşedintele PD, Radu Berceanu, spune că Ludovic Orban s-a specializat în atacurile neargumentate la adresa lui Traian Băsescu, aşa că e firesc să continue să facă ceea ce ştie mai bine. Stafful de campanie al PNL a pus la punct joi dimineaţă ultimele detalii legate de strategia partidului înaintea referendumului privind demiterea lui Traian Băsescu.

Directorul de campanie, vicepreşedintele Ludovic Orban, a declarat că toţi liberalii şi simpatizanţii lor au fost puşi în faţa situaţiei de a avea o poziţie faţă de Traian Băsescu pe care l-au sprijinit în 2004. Însă, ?nu mai avem de-a face cu acelaşi om. A început un război de gherilă împotriva tuturor instituţiilor statului. Nu mai luptă pentru ceilalţi, ci se bate doar pentru a-şi salva propria piele. A intrat cu bocancii în funcţionarea justiţiei. A făcut şedinţe de partid cu toţi procurorii din ţara asta. Trebuie să recunoaştem că ne-am înşelat în privinţa lui?, a spus Orban.

Acesta a reamintit că PNL a fost o perioadă împotriva suspendării şi a sperat că ?Traian Băsescu va reveni la un comportment normal conform cu litera şi spiritul Constituţiei şi interesul României?.

Îndemnul PNL către alegători este ?Toţi cei care l-am sprjinit pe Traian Băsescu, azi trebuie să reparăm greşeala. Să aducem România la normalitate. Traian Băsescu a ajuns să fie obsedat de putere. Românii merită mai mult. Votaţi DA!?

Antena3.ro

×
x close