Preşedintele Traian Băsescu ar trebui să-i retragă lui Laszlo Tokes Ordinul Steaua României, în urma declaraţiilor referitoare la Ţinutul Secuiesc, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL. "Am constatat că preşedintele României l-a decorat, în decembrie 2009, pe domnul Laszlo Tokes cu Ordinul Steaua României. În opinia noastră, această decoraţie ar trebui retrasă", a declarat Mihai Voicu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, citat de Mediafax, declaraţiile lui Laszlo Tokes sunt "într-un anumit crescendo, pentru că ele nu sunt noi". "Respingem astfel de atitudini, însă ne întrebăm care este explicaţia pentru lipsa de reacţie a autorităţilor statului român pentru astfel de declaraţii. Nici preşedintele, nici primul-ministru nu au avut o atitudine. Mai mult decât atât, l-am văzut pe domnul preşedinte încadrat de Laszlo Tokes şi de premierul Ungariei la o manifestaţie a unei organizaţii. În consecinţă, sunt două chestiuni care, în opinia noastră ar trebui făcute", a adăugat Voicu.
Reprezentantul PNL a mai declarat că europarlamentarii PDL ar trebui să-i retragă sprijinul lui Tokes în ceea ce priveşte susţinerea pentru funcţia de vicepreşedinte al PE.
Joi , vicepreşedintele Parlamentului European Tokes Laszlo a declarat la Universitatea de Vară "Tusvanyos", că, dacă o microregiune precum Kosovo şi-a dobândit autonomia, acelaşi lucru ar fi posibil şi în Ţinutul Secuiesc, iar, dacă va fi nevoie, secuimea trebuie să iasă în stradă.
Antena3.ro