Antena 3 CNN Politică PNL, partid de dreapta, şi-a găsit locul în stânga sălii de plen a Camerei Deputaţilor

PNL, partid de dreapta, şi-a găsit locul în stânga sălii de plen a Camerei Deputaţilor

PNL, partid de dreapta, şi-a găsit locul în stânga sălii de plen a Camerei Deputaţilor
28 Ian 2009   •   15:35

Camera Deputaţilor a satisfăcut orgoliul grupului parlamentarilor liberali după ce aceştia îşi exprimaseră nemulţumirea legată de repartizarea locurilor din partea dreaptă a sălii de plen. Culmea ironiei, deputaţii PNL vor putea urmări lucrările, în partea stângă, din băncile ocupate de PRM în legislatura trecută.
PNL sesizase conducerea Camerei pe motiv că proprii parlamentarii aveau prea puţine locuri repartizate în partea din faţă a sălii de plen, în comparaţie cu locurile obţinute în spatele sălii. Aşezaţi în mod tradiţional în drepta sălii de plen, liberalii erau nemulţumiţi de faptul că noua dispunerea nu dădea impresia unui grup parlamentar puternic şi compact.
"Este un câştig pentru PNL că va avea un grup omogen (în stânga sălii de plen a Camerei-n.r.). Cine schimbă locul schimbă şi norocul ", a conchis filosofic Eugen Nicolăescu, viceliderul deputaţilor PNL, după o discuţie de jumătate de oră purtată miercuri pe această temă la şedinţa liderilor grupurilor parlamentare.
Liderul PNL a remarcat însă că noua locaţie desparte opoziţia, colegii din UDMR rămânând în dreapta sălii de plen. ?O singură problemă se iveşte acum - faptul că opoziţia a fost despărţită, în sensul în care într-o parte a sălii rămâne UDMR-ul, iar în cealaltă parte, PNL-ul. Noi ne-am mutat în partea stângă a sălii, unde avem trei rânduri şi în spate mai sunt încă trei rânduri în cazul în care să intre senatorii atunci când vor veni la şedinţele comune?, a declarat Nicolăescu.
?Modificarea a fost făcută astfel încât ponderea dintre locurile din faţa şi cele din spatele sălii de plen să fie echilibrată pentru toate grupurile?, a explicat preşedintele Camerei, Roberta Anastase.
Marius Vulpe,Antena3.ro

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close