Antena 3 CNN Politică PNL nu exclude să voteze Guvernul Tomac: „Fără PSD, inclusiv în eșaloanele 2 și 3”. Planul B: Dacă nu trece, îl propun din nou Bolojan

PNL nu exclude să voteze Guvernul Tomac: „Fără PSD, inclusiv în eșaloanele 2 și 3”. Planul B: Dacă nu trece, îl propun din nou Bolojan

A.N.
3 minute de citit Publicat la 17:44 04 Iun 2026 Modificat la 17:50 04 Iun 2026
sighiartau
sursa foto: Facebook / Robert Sighiartău

Robert Sighiartău, membru al Biroului Executiv Național al Partidului Național Liberal, a declarat, joi, la Antena 3 CNN că partidul nu și-a stabilit încă poziția față de guvernul condus de Eugen Tomac, premierul ce va fi desemnat de președintele Nicușor Dan.

În primul rând, salutăm faptul că, finally, cum spun americanii, în sfârșit avem o nominalizare. Acum urmează să vedem cât de serioasă este această nominalizare, în sensul în care, după propunerea de premier în persoana domnului Tomac, președinte PMP și consilier prezidențial, să vedem dacă reușește să convingă partidele politice să voteze acest guvern.

Noi am spus-o foarte clar: nu vom susține un guvern din care să facă parte Partidul Social Democrat și care să aibă o influență importantă în acest guvern. Asta înseamnă și eșaloanele doi și trei, pentru că sunt extrem de importante eșaloanele doi și trei, mai ales dacă ai miniștri care nu sunt proveniți din zona politică, ci sunt tehnocrați și nici măcar nu știu cotloanele puterii și ale ministerelor.

Așadar, urmează să vedem care este programul domnului Tomac, să vedem care sunt propunerile de miniștri și care este soluția politică pentru ca acest guvern să reziste, pentru că nu putem face experimente cu guvernele României. Și atunci trebuie să vedem care sunt soluțiile acestui guvern, cu miniștrii acestui guvern, la problemele României, care sunt probleme importante”, a declarat acesta.

Cât privește votul din Parlament, Robert Sighiartău spune că PNL a lăsat toate opțiunile deschise.

Nu excludem nici votarea, nu excludem nici nevotarea sau faptul că poate nu vom participa la votarea acestui guvern. Așadar, opțiunile sunt pe masă, cu amendamentul foarte clar că nu îmbrățișăm ideea formării unui guvern de tehnocrați. Din istoria recentă a României am văzut că nu prea funcționează aceste guverne de tehnocrați și atunci suntem rezervați.

Noi, după ce vom avea toate propunerile și vom vedea exact care este soluția președintelui și a primului-ministru desemnat, vom lua o decizie în cadrul Biroului Executiv. Pentru că s-au obișnuit unii ca deciziile să se ia într-un alt loc sau în două-trei discuții pe care președintele Bolojan le-a avut, poate, cu președintele României. Eu mă bucur că avem un președinte de partid care vine și aici, la sediul partidului; discutăm, dezbatem și luăm cele mai bune decizii în raport cu alegătorii noștri, pentru că aici nu este vorba de orgolii politice, este vorba de interesul pe care românii îl au, mai ales românii de dreapta, în privința noului guvern”, a adăugat el.

Sighiartău a confirmat și scenariul în care PNL vine cu propria propunere de premier, dacă guvernul Tomac nu trece de Parlament. Numele avansat este cel al lui Ilie Bolojan.

Există această variantă. Noi am spus foarte clar că, dacă Partidul Social Democrat – și asta am văzut deja până acum – nu vine cu o soluție și arată foarte clar că nu vrea să guverneze, la un moment dat trebuie să ne asumăm această guvernare, pentru că, până la urmă, este vorba de țară, de români, de oameni, iar aceasta este obligația noastră. Deci există această propunere sau această soluție din partea Partidului Național Liberal, în persoana lui Ilie Bolojan, pentru că în acest moment este cea mai credibilă persoană, vine din zona de centru-dreapta și este omul care știe să guverneze. S-a arătat foarte clar acest lucru”, explică Sighiartău.

Întrebat despre consultările informale dintre Bolojan, Nicușor Dan și liderul USR Dominic Fritz, deputatul PNL a refuzat să intre în detalii.

Noi tot ceea ce comunicăm, comunicăm oficial. Noi vom avea o ședință după ce vom avea toate elementele considerabile, ca să putem avea o ședință și să discutăm concret pe acest guvern, iar apoi vom adopta o soluție, vom da o soluție. Până atunci, n-are rost să discutăm speculații: ce s-a discutat la colț, ce a discutat domnul președinte cu președintele României... Toate aceste lucruri le vom afla oficial, în ședință, și atunci vom da și soluția”, mai spune Robert Sighiartău.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close