Antena 3 CNN Politică PNL solicită măsuri pentru protejarea fermierilor români în fața comerțului liber de cereale din Ucraina

PNL solicită măsuri pentru protejarea fermierilor români în fața comerțului liber de cereale din Ucraina

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:01 22 Feb 2024 Modificat la 21:01 22 Feb 2024
pnl masuri fermieri romani cereale ucraina
PNL solicită măsuri pentru protejarea fermierilor români în fața comerțului liber de cereale din Ucraina Sursa foto: hepta / Sputnik / Dmitry Makeev

Împreună cu colegii din delegația PPE România, PNL a semnat amendamentele inițiate de Daniel Buda și Iuliu Winkler la propunerea Comisiei Europene.

"Cerem ca reintroducerea tarifelor de import să fie posibilă și în cazul cerealelor și mierii, extrem de importante pentru România, precum și în cazul produselor oleaginioase. De asemenea, vrem ca în anii de referință să fie inclus și 2021, an anterior războiului declanșat de Rusia în Ucraina și a liberalizării comerțului cu Ucraina.

Comisia Europeană a propus o frână de urgență pentru păsări de curte, ouă și zahăr, prin care s-ar stabiliza importurile la volumul mediu al importurilor în 2022 și 2023. În cazul în care importurile acestor produse ar depăși volumele respective, tarifele ar fi reinstituite pentru a se asigura că volumele importurilor nu le depășesc în mod semnificativ pe cele din anii precedenți", declară prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Dan Motreanu.

 Amendamentul PNL se referă la importurile de grâu comun, făină și pelete; orz, făină și pelete; ovăz; porumb, făină și pelete; crupe și făină de orz; boabe de cereale altfel prelucrate; semințe de floarea-soarelui, ulei și alimente; semințe de rapiță, ulei și făină și miere.

"În cazul în care unul dintre aceste produse din Ucraina este importat în UE sau tranzitat de UE, destinația pentru toate transporturile produsului respectiv ar trebui stabilită înainte de intrarea în UE de către autoritățile ucrainene.

În plus, autoritățile ucrainene ar trebui să furnizeze Comisiei Europene documentația necesară care să ateste că transporturile respective au ajuns la destinație", prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Dan Motreanu.

Material susţinut de PNL

×
x close