Antena 3 CNN Politică PNL iniţiază primele negocieri pentru guvernare cu PSD. Urmează o nouă rundă PDL-UDMR-minorităţi

PNL iniţiază primele negocieri pentru guvernare cu PSD. Urmează o nouă rundă PDL-UDMR-minorităţi

1 minut de citit Publicat la 13:27 15 Dec 2009 Modificat la 13:27 15 Dec 2009
PNL iniţiază primele negocieri pentru guvernare cu PSD. Urmează o nouă rundă PDL-UDMR-minorităţi
Primele discuţii pe care echipa de negociatori mandatată de PNL le va avea pe tema creării unei majorităţi parlamentare pentru susţinerea unui viitor guvern vor avea loc cu PSD, în ciuda faptului că PDL pare a fi bătut deja palma cu UDMR şi minorităţile tocmai în această direcţie. Liderul PSD, Mircea Geoană a declarat, marţi, că grupul PSD+PC va avea o întâlnire cu PNL în această seară, la ora 18.00, pentru a discuta pe tema formării unui guvern. Geoană a spus că discuţiile vor avea loc la Salonul Alb din Senat.

Secretarul general al PNL, Radu Stroe, a anunţat liberalii au stabilt programul negocierilor cu partidele politice, urmând să se întâlnească cu PSD la ora 18.00, cu UDMR miercuri laora 9.00, iar cu PDL la ora 12.00.

"Am stabilit întâlnirile cu formaţiunile politice. Ne vom întâlni cu reprezentanţii PSD azi la ora 18.00 la Senat, la Salonul Alb. Cu reprezentanţii UDMR ne vom întâlni miercuri, la ora 9.00, la sala grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor. Iar cu reprezentanţii PDL ne vom vedea, miercuri, la ora 12.00, va avea loc întâlnirea cu reprezentanţii PDL, la Sala I.Gh Duca din Palatul Parlamentului", a susţinut Stroe, membru al echipei de negocieri a liberalilor.

În paralel, surse democrat-liberale susţin că mâine, conducerea PDL va purta noi negocieri cu UDMR şi minorităţile naţionale pentru constituirea noului guvern.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
x close