Antena 3 CNN Politică PNL: În toiul cazului Ridzi, PDL îşi aminteşte de Tăriceanu-Sterling

PNL: În toiul cazului Ridzi, PDL îşi aminteşte de Tăriceanu-Sterling

1 minut de citit Publicat la 08:46 10 Iul 2009 Modificat la 08:46 10 Iul 2009
PNL: În toiul cazului Ridzi, PDL îşi aminteşte de Tăriceanu-Sterling
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că liberalii nu vor obstrucţiona în niciun fel demersul PDL privind începerea urmăririi penale a fostului premier Tăriceanu în cazul Sterling, remarcând însă că în toiul "cazului Ridzi", democrat-liberalii şi-au adus aminte de acest subiect.

"Nu am nimic de adăugat la ceea ce a declarat Tăriceanu public. Nu facem nici un fel de obstrucţie demersului. Puteţi evalua semnificaţia unui astfel de demers, având în vedere că despre acest caz s-a discutat cu multă pasiune vreo săptămână, acum multe luni, că Boc a anunţat o comisie de cercetare, Corp de Control. N-am mai auzit nimic, nu ştiu să fi ieşit ceva necurat la iveală. În toiul cazului Ridzi, iată că cei de la PDL şi-au adus aminte de asemenea chestiune", a susţinut Crin Antonescu.

Preşedintele PNL a reluat idea că toate procedurile în cazul Tăriceanu "vor curge normal", fără niciun fel de obstrucţie din partea liberalilor.

PDL a cerut, pe 7 iulie, acordul Parlamentului pentru începerea urmăririi penale a fostului premier liberal Călin Popescu Tăriceanu în cazul Sterling. În solicitarea PDL adresată Biroului Permanent al Camerei şi semnată de liderul grupului parlamentar Mircea Toader, democrat-liberalii solicită începerea urmăririi penale împotriva deputatului Călin Popescu Tăriceanu, făcând menţiune la cazul Sterling.
Antena3.ro

×
x close