De asemenea, PNL nu respinge ideea unui independent susținut de președinte la Justiție.
"PNL nu respinge ideea unui independent susținut de Președinție pentru a prelua portofoliul Justiției", au afirmat surse din partid, transmite Mediafax.
Surse politice au precizat că în viitorul Guvern PNL va propune în posturi de ministru trei femei.
În ceea ce privește participarea UDMR în viitorul Guvern, sursele citate spun că PNL este pregătit atât pentru guvernarea cu Uniunea, cât și fără.
"Cât timp se rămâne în negociere, e foarte bine", au mai declarat sursele citate.
Citeşte şi: Cătălin Predoiu a fost numit premier interimar
Nicolae Ciucă a anunțat, luni, că demisionează din funcția de prim-ministru astfel încât să se poată face rotativa guvernamentală.
Conform înțelegerii din cadrul coaliției de guvernare, președintele PSD, Marcel Ciolacu, va prelua funcția din fruntea Guvernului.
Președintele PSD Marcel Ciolacu speră ca joi cel târziu să fie dat votul de învestire a noului Guvern.
Prima ședință a Cabinetului Ciolacu ar putea avea loc în partea a doua a săptămânii după parcurgerea procedurilor.